Tari în declarații, prăbușire în prestații! Tricolorii care s-au cerut la națională au încheiat sezonul în genunchi iar Andrei Ivan, în alb-negru. Karma, flerul lui Iordănescu sau amândouă? | SPECIAL

Tari în declarații, prăbușire în prestații! Tricolorii care s-au cerut la națională au încheiat sezonul în genunchi iar Andrei Ivan, în alb-negru. Karma, flerul lui Iordănescu sau amândouă? | SPECIAL
  • Publicat:

Din martie 2022, când a început efectiv mandatul lui Edi Iordănescu pe banca primei reprezentative, mai mulți jucători au avut ieșiri publice în diferite forme, criticând absența lor din rândul convocaților. Din păcate pentru națională, până la urmă, pentru că vorbim de fotbaliști cu o anumită valoare, și mai ales în contextul unei arii de selecție relativ restrânsă, parcursul sportiv al acestora din momentul victimizării și până azi compune o imagine dezolantă. Pentru tricolorii care s-au cerut la națională, carierele au intrat în picaj, confirmând implicit deciziile lui Iordănescu de a nu miza pe ei pentru acțiunile României!

Cazul Băluță: ”convocările făcute cu ochii închiși”

La chiar primele meciuri cu Iordănescu selecționer, un fotbalist s-a poziționat critic la adresa selecției. După ce lista definitivă a tricolorilor pentru amicalele cu Grecia și Israel (martie 2022) a fost publicată, Alexandru Băluță, legitimat la Puskas Akademia în prima ligă maghiară, a reacționat neașteptat de vehement. De fapt, întâi soția lui, apoi el!

Deși nu strânsese decât 8 meciuri pentru națională până la 28 de ani, iar 5 din cele 8 apariții însemnaseră fiecare aproximativ jumătate de oră pe teren, Băluță s-a simțit nedreptățit. Ignorat de Mirel Rădoi în ultimele 7 partide din preliminariile CM 2022, credea poate că prin venirea lui Iordănescu va îmbrăca iar tricoul României.

Ce a postat soția lui Alex Băluță pe rețelele sociale?

Aș putea spune multe, dar mă abțin și de data asta! Visăm la rezultate frumoase de la ECHIPA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI, dar convocările sunt făcute cu ochii închiși fără a se ține cont de rezultate, goluri, dorință, muncă, etc ! (nu mă refer la toți)”

La puțin timp, mijlocașul a întărit poziția, într-un interviu pentru Justin Gafiuc: ”Diana n-a spus nimic deplasat”.

A ieșit din echipă și n-a mai marcat de 8 luni!

La acea vreme, selecționerul Iordănescu a răspuns public destul de rezervat. A ales să nu abordeze punctual situația, ci să transmită într-o conferință de presă un mesaj pentru toți contestatarii selecției, incluzând aici cuplul Băluță:

„Eu nu fac selecția să nu supăr pe cineva sau să mulțumesc pe cineva. Selecția încercăm să o facem în baza unui studiu clar, foarte multe informații, monitorizare, scouting. Este o strategie pe care o pregătim pentru fiecare acțiune”

Dar ce s-a întâmplat în fotbal cu Alex Băluță de la momentul martie 2022?

  • din postura inițială de om de bază la Puskas Akademia, a apărut tot mai rar în echipă în a doua jumătate a sezonului 2022/23: doar 6 meciuri în ultimele 4 luni în campionat!
  • din echipă de cupele europene sezonul trecut, Puskas Akademia cu Băluță în lot a terminat doar pe 4 din 12 echipe în L1 Ungaria acest sezon, depășită de nou-promovata Kekcsemeti și de Debrecen, cu lot evaluat la jumătatea valorii Puskas Akademia!
  • 34 de meciuri jucate pentru Băluță în toate competițiile din martie 2022 până azi, cu doar 3 goluri marcate (ultimul în septembrie 2022!), deși a evoluat în spatele vârfului mai mereu, și 8 pase de gol (ultima în noiembrie 2022!).

Finalmente, Băluță a părăsit în aceste zile Puskas Akademia și se pare că e aproape de o revenire în fotbalul românesc, la Universitatea Craiova.

Aceeași schemă, altă ”victimă”: Vlad Dragomir

”Schema” atacurilor la selecția lui Iordănescu s-a păstrat și în noiembrie 2022, la acțiunea naționalei cu amicale împotriva Sloveniei și Moldovei: reacția unui apropiat, apoi confirmarea fotbalistului.

De data aceasta protagonist a fost Vlad Dragomir, mijlocaș care nu împlinise 24 de ani toamna trecută și evolua, încă din 2021, la Pafos FC din prima ligă cipriotă. Fără meci pentru România la seniori, Dragomir a contestat puternic lista de convocări a lui Iordănescu, prima oară prin impresarul său, Cătălin Sărmășan, tot prin intermediul rețelelor sociale, dar printr-o postare ”cu mantă”, vizând departamentul de scouting al FRF, deși era și este evident pentru toată lumea că Iordănescu face selecția:

Conform statisticilor de meci, Vlad Dragomir este cel mai bun mijlocaș central din prima ligă cipriotă, un campionat clasat cu nouă poziții mai sus decât cel al României. Mijlocașul român a fost titular în toate meciurile în care a jucat pentru Pafos, echipă aflată pe poziția de lider al clasamentului, fără nici o înfrângere în 11 meciuri disputate până acum. Scriu asta pentru că departamentul de scouting al FRF doarme pe el sau, mai grav, are alte criterii de observație, nu neapărat valorice”

Într-un interviu exclusiv ProSport realizat de jurnalistul Vlad Măcicășan, mijlocașul Vlad Dragomir a detaliat:

Da, este și părerea mea și o argumentez. Joc meci de meci cu evoluții remarcabile la liderul unui campionat mai bine cotat decât Liga 1 din România, dar nimeni din partea Federației nu m-a întrebat de sănătate în ultimii câțiva ani”.

Eșec total: apariții tot mai rare, zero performanțe!

Să fie karma, totul a fost doar un foc de paie în prestațiile lui Dragomir sau Iordănescu a avut dreptate să nu se entuziasmeze din nimic? Poate puțin din toate. Cert e că fotbalistul la care Arsenal a renunțat în 2018 și despre care s-a scris, pe vremea când era internațional U19, că l-ar fi bruscat pe Gheorghiță Geolgău, șeful scoutingului FRF, a devenit de nerecunoscut!

  • ZERO pase de gol și zero goluri în 20 de meciuri, din noiembrie până la final de sezon, din totalul de 30 de meciuri disputate de Pafos în campionat și cupă
  • Din titular și integralist până în noiembrie 2022, Dragomir a jucat tot mai puțin, ajungând să prindă doar 6 meciuri cu maximum o repriză pe teren în play-off-ul din Cipru
  • Pafos FC, echipa cu cel mai valoros lot din Cipru (5 milioane euro peste Omonia Nicosia potrivit transfermarkt) a încheiat abia pe 5 din 6 echipe în play-off!

Ronaldo Deaconu cel ”invizibil” și ironii în direct la tv

Trecem în 2023, un nou an, aceleași contestări ale selecției la naționala lui Iordănescu! La prima acțiune, debutul tricolorilor în preliminariile EURO 2024, meciuri în Andorra și acasă cu Belarus, a ieșit în evidență Ronaldo Deaconu.

Mijlocașul legitimat la Korona Kielce, în prima ligă poloneză, a fost mai mult decât dezamăgit de absența sa din rândul convocaților. Asta deși nu bifase până la 25 de ani niciun minut pentru prima reprezentativă, iar ultima lui experiență la naționale, participarea la Jocurile Olimpice cu Mirel Rădoi selecționer, a însemnat și un episod incredibil. Rădoi l-ar fi anunțat pe Deaconu pe aeroport, la întoarcerea delegației de la Tokyo, că iese definitiv din calculele lui după ce Ronaldo ar fi făcut publice, prin galeria Gaz Metan Mediaș (clubul lui de-atunci), datele de la antrenamentele naționalei!

Într-o intervenție telefonică la DigiSport, în martie anul acesta, Ronaldo Deaconu a încercat chiar să fie ironic la adresa lui Iordănescu, dincolo de frustrare:

Un gol sau o pasă de gol la două meciuri jucate și sunt invizibil pentru staff-ul selecționerului. Nu mi-au dat un telefon, nu au venit o dată la un meci. Păi domnul Edi, cu respect, aveți aici stațiune montană frumoasă, meciuri tari, stadioane pline”

Ronaldo Deaconu, pus la zid dupa ce s-a cerut la echipa nationala: „Ceva infiorator. Nu ai existat doi ani de zile!”

Un gol și salvare de la retrogradare în ultima etapă

Deși Deaconu se cerea la națională în martie, traiectoria de la club nu a confirmat nici pe departe pretențiile mijlocașului. S-a salvat cu echipa lui, Korona Kielce, de la retrogradare abia în ultima etapă din Polonia!

Mai mult decât atât, coechipierul său, Marius Briceag, e măcar pe lista provizorie a stranierilor lui Iordănescu pentru meciurile din iunie, cu Kosovo și Elveția din preliminariile EURO 2024, mai ales în contextul lipsei de opțiuni pentru postul de fundaș stânga. Deaconu, nu! Iată reperele parcursului său modest:

  • doar un gol și o pasă de gol, din postura de mijlocaș ofensiv, deși a jucat titular în 7 din cele 8 meciuri de campionat pentru Korona Kielce din martie până acum, la final de sezon
  • cota de piață a lui Deaconu s-a înjumătățit, ajungând la 500.000 de euro pe transfermarkt, din vara anului trecut până azi, asta deși atunci juca în L2 din China și acum în L1 din Polonia, iar vârsta lui, 26 de ani, îl recomandă pentru potențial maxim

Andrei Ivan, în alb-negru

Tot cu prilejul acțiunii naționalei din martie, ultima pe care a avut-o selecționerul Iordănescu, a venit și rândul unui atacant să iasă public pe fondul nemulțumirii că nu e convocat. De data asta, din campionatul intern. Andrei Ivan, tricolorul Universității Craiova, susținut public și de patronul Mihai Rotaru pe acest subiect. Pe fondul unui istoric tulbure legate de implicarea și reacțiile lui Ivan la lot, atât în mandatul Rădoi, cât și în cel al lui Iordănescu, atacantul a declarat:

Pentru mine e frustrant că nu sunt acolo, dar nu am ce să fac, merg mai departe. Dacă înscriu la fiecare meci, vine și convocarea. Eu să cer scuze? Cui? Nu am greșit nimănui. Pe mine nu are ce să mă afecteze. De fiecare dată când am fost la națională am dat tot”

Om de bază al Universității în cele 9 meciuri de play-off Superliga disputate din martie până azi, purtător chiar de banderolă în absența accidentatului Bancu, Ivan a avut o evoluție în zig-zag.

Pe de o parte, 4 goluri marcate și un assist, cifre bune, dar cu el pe teren aproape toate minutele, Craiova a obținut numai 3 victorii. În plus, Ivan a ratat într-un mod incredibil penalty în partida cu FCSB, influențând rezultatul unui meci care ar fi putut asigura șanse mari echipei lui pentru cupele europene.

Până la urmă, Universitatea a rămas în afara competițiilor continentale… Iar Ivan, după cum ProSport a anunțat în exclusivitate, într-un material al jurnalistului Daniel Nazare, rămâne în afara lotului României pentru meciurile din Kosovo și Elveția, din preliminariile EURO 2024!

Ofițerul de presă al Echipei Naționale de Fotbal a Românei (2014-2022) și creatorul de content dedicat tricolorilor. A creat și dezvoltat Departamentul Comunicare al FRF, fiind vreme de aproape 8 ani Manager Comunicare, Proiecte Speciale sau Șeful Biroului de Presă FRF. În paralel a activat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ginerele lui Gigi Becali și 'Distrugătorul de femei' s-au încins de la o tipă! Patroana i-a gonit din club în miez de noapte!
Ginerele lui Gigi Becali și 'Distrugătorul de femei' s-au încins de la o tipă! Patroana i-a gonit din club în…
Italienii au citit pe buze ce a țipat căpitanul lui Juventus, după ce Dennis Man l-a depășit fără drept de apel
Italienii au citit pe buze ce a țipat căpitanul lui Juventus, după ce Dennis Man l-a depășit fără drept de…
Primele imagini din penthouse-ul în care urmează să se mute Culiță Sterp cu Daniela Iliescu
Primele imagini din penthouse-ul în care urmează să se mute Culiță Sterp cu Daniela Iliescu
„Scandalul eșarfelor FCSB” a ajuns în presa din Scoția: „Le-a adus 30.000 de lire!”
„Scandalul eșarfelor FCSB” a ajuns în presa din Scoția: „Le-a adus 30.000 de lire!”
Cutremur în Bănie! Costel Gâlcă, OUT de la Universitatea Craiova? Planul lui Mihai Rotaru
Cutremur în Bănie! Costel Gâlcă, OUT de la Universitatea Craiova? Planul lui Mihai Rotaru
Dieta-minune a Simonei Gherghe | Ce a consumat vedeta tv pentru a slăbi 5 kilograme, într-un timp scurt
Dieta-minune a Simonei Gherghe | Ce a consumat vedeta tv pentru a slăbi 5 kilograme, într-un timp scurt
O nouă nuntă în familia Sterp! Daniela și Culiță Sterp se pregătesc de marele eveniment. Bucurie mare pentru fani!
O nouă nuntă în familia Sterp! Daniela și Culiță Sterp se pregătesc de marele eveniment. Bucurie mare pentru fani!
Marius Şumudică, acuzat că i-a făcut o nedreptate unui jucător de la Rapid: ”Nu îţi aduce nimic. Absolut deranjant”
Marius Şumudică, acuzat că i-a făcut o nedreptate unui jucător de la Rapid: ”Nu îţi aduce nimic. Absolut deranjant”
BANCUL ZILEI. Șeful intră furios pe ușă și îl prinde pe Bulă în flagrant, cu secretara: - Pentru asta te plătesc eu pe tine!
BANCUL ZILEI. Șeful intră furios pe ușă și îl prinde pe Bulă în flagrant, cu secretara: - Pentru asta te…
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În casa lor, cu luminile aprinse, masa era pregătită pentru cină
Trei români din Spania, Gabi, Dana și fiica lor, Alex, găsiți morți într-un garaj. În casa lor, cu luminile aprinse,…
Ce au văzut pe cerul nopții i-a lăsat MUȚI! Creatura a apărut de nicăieri
Ce au văzut pe cerul nopții i-a lăsat MUȚI! Creatura a apărut de nicăieri
Milionarul român de doar 28 de ani, mesaj vehement despre angajaţii săi: Niciodată nu am făcut şi nu voi face asta
Milionarul român de doar 28 de ani, mesaj vehement despre angajaţii săi: Niciodată nu am făcut şi nu voi face…
Ninge săptămâna viitoare în România! Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
Ninge săptămâna viitoare în România! Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
Aparatul care se montează obligatoriu pe mașini. Registrul Auto Român (RAR) a făcut anunțul
Aparatul care se montează obligatoriu pe mașini. Registrul Auto Român (RAR) a făcut anunțul
Ultimele cuvinte ale celor doi români luați de ape în Valencia! Cutremurător ce i-au spus fiicei lor la telefon
Ultimele cuvinte ale celor doi români luați de ape în Valencia! Cutremurător ce i-au spus fiicei lor la telefon
TOP 5 – 'Spărgătoarele de căsnicii' din showbiz-ul românesc
TOP 5 – 'Spărgătoarele de căsnicii' din showbiz-ul românesc
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
Surpriză în Cupa României. Sănătatea Cluj a terminat la egalitate partida cu Farul Constanţa
Surpriză în Cupa României. Sănătatea Cluj a terminat la egalitate partida cu Farul Constanţa
Camerele video pentru rovinietă sunt folosite ca radare? Ce răspund autoritățile
Camerele video pentru rovinietă sunt folosite ca radare? Ce răspund autoritățile
Ce studii are Ștefăniță Ciucă, singurul fiu al lui Nicolae Ciucă. În ce domeniu lucrează
Ce studii are Ștefăniță Ciucă, singurul fiu al lui Nicolae Ciucă. În ce domeniu lucrează
×